Când ai totul… ce-ţi mai poţi dori?

Drumul spre casă e mereu cel mai lung, dar frumos – pentru că te îndrepţi spre locul unde te simţi în siguranţă. Cel puţin eu aşa simt! Şi mă bucur să fac parte din copiii pentru care „acasă” înseamnă protecţie, iubire, prietenie, linişte. Când te pierzi prin lume, ajungi să duci dorul unui astfel de loc, pe care-l numeşti „căsuţa ta” şi doreşti să te întorci înăuntrul ei.

Azi nu a fost o zi prea spectaculoasă. La ora 6:30, pe bicicletă, prin frig, tati mă aducea la „a doua căsuţă”. Simţeam cum obrajii îmi sunt îngheţaţi, mâinile reci, şi picioarele înţepenite de frig. Dar m-am încălzit instantaneu când i-am auzit vocea: „Până aici, domnişoară! Ne vedem după-masă! Să fii cuminte şi să papi tot!”… Da, cum să nu!.. Din nou aici… Nici măcar nu văzusem soarele trezit, şi eu eram în picioare, lângă uşa verde unde mă aştepta educatoarea… şi mă îmbia înăuntru mirosul de mâncare… A câştigat! Am intrat, ca în orice altă zi, doar că de data asta, simţeam că-mi lipseşte ceva…

Ehh… Uneori e bine să treacă timpul repede. Cât mai repede. Aşteptam să se deschidă poarta verde şi să văd un chip cunoscut şi îndrăgit… Nu mai aveam răbdare… şi am ieşit totuşi, pe ascuns, să nu cumva să tresar dintr-o dată din cauza vreunui ţipăt al domnişoarelor din grădiniţă… Şi-n faţa porţii… Minune! Am tresărit din cauza lui… dar mi-am adus aminte de vorbele Cuiva important din viaţa mea… şi… şi….

„Ia-mă de mână… se pare că te-ai pierdut pe aici… Cât mă bucur că te-am găsit!

Ia-mă de mână… şi împreună poate vom găsi drumul cel bun…

Ia-mă de mână… se pare că ţi-ai pierdut zâmbetul. Dar nu-i nimic, poţi lua de la mine unul.

Ia-mă de mână şi şterge-ţi lacrimile… Acum nu e loc pentru ele. Dar dacă vei avea vreodată nevoie, îţi pot oferi şi picăţele din astea sărate. Am destule…

Te temi de ceva?.. Nu, nu trebuie. Nu mai eşti singur. Nicicând nu ai fost. Ţine-mă de mână şi vei simţi asta!

Spune-mi de ce suspini… Ai nevoie de ceva?

Un sprijin? Îl ai dintotdeauna!

Un gând bun?  Hmm… cerul nu este mereu înnorat!

Soarele? E mereu acolo… dar tu primeşte Lumina…

Vrei apă? Bucură-te de ploaie!

O vorbă bună? Hmm… Aia ţi-o şoptesc la ureche!

Vrei marea? Îţi dau un bob de nisip într-o scoică.

O comoară? Viaţa mea o ai deja… şi a ta!

O carte? Am doar câteva cuvinte ce ţi le pot da din inimă ca să le păstrezi în inima ta…

Un porumbel? Îţi ofer o pană…

Un cântec? Ascultă natura!

O floare? Poftim o petală!

O rugăciune? Te pot învăţa, ca s-o ai mereu…

Vrei cerul? Ridică-ţi privirea!

O poezie? Ascultă-mi vocea…

Vrei un vis? Închide ochii!

Vrei emoţii? Sentimente? Le regăseşti în ce primeşti şi-n ce dăruieşti… şi-n altă persoană…

Vrei primăvară? Am mai păstrat un ghiocel cu culori mai veştejite…

Sau toamnă? Frunze roşii gălbejite zac într-un caiet desenat…

Ţine-mă de mână… şi nu te îndepărta… Vezi ce uşor este să ai totul? Pămant, apă, parfumuri, stele, flăcări, fructe, dulceaţă, anotimpuri, munţi… Ai nevoie doar de părţi din întreg…”

Doar cheamă-mă… când ai nevoie de ceva…

„Ia-mă de mână… se pare că te-ai pierdut pe aici… Cât mă bucur că te-am găsit!”

(Şi când ai iubirea Lui, îl ai pe EL!)

Fărâmă din “Prin ochii unui copil”

~ de meowtzy pe ianuarie 25, 2009.