Pentru câteva clipe…
Nu. Nu sunt supărată pe tine. Degeaba mă întrebi, nu ştiu să-ţi răspund. Nu ştiu ce!
Dudul ăsta e încă uscat. E gol. Unde-i sunt frunzele şi dudele dulci? Nu ştie… şi stă aici în parc şi nu vorbeşte cu nimeni… îmi aduce aminte de mine…
Nu, nu m-am supărat pe amicii mei, nici pe oamenii mari. Nu, nu, nici pe tine…
Pur şi simplu mi-au „căzut frunzele”. M-am întors cu spatele pentru că nu mai am „frunze”. Le-am tot împărţit încolo şi-ncoace.
Nu, nu plec de lângă tine. Sunt tot aici. Doar că nu-ţi mai pot arăta ce am frumos în mine! Nu acum. Ca şi dudul de alături, care acum nu poate scoate la iveală minunatele-i fructe, dulceţurile acelea ce-mi colorează limba şi buzele! Ştii, când consumi o energie, când termini cu ceva, e nevoie de timp pentru a te reface. Aha! Same here!
Nu vreau acum să intru în sala de mese. Toţi îmi vor pune aceeaşi întrebare. Pe dud nu-l întreabă nimeni nimic, ci el pur şi simplu aşteaptă clipa potrivită când să-şi arate „faţa” şi mă va surprinde, cu siguranţă!
Nu mi-e foame încă. Dar curând voi pofti înăuntru şi voi gusta cu plăcere ce se serveşte.
Nu mi-e frig. Încă nu-mi pot controla „gradele”…
Nu am cuvinte să explic momentul acesta. Dar îmi voi descoperi chipul curând! Aşteaptă, te rog, încă puţin! Şi voi fi apoi ca un izvor de apă rece în mijlocul verii, calm, plin de pace şi dragoste…
Câteva clipe… Doar câteva clipe… M-am ascuns, nu pentru că aş fi vrut să te părăsesc, ci ca să nu izbucnesc înaintea ta… Ţine minte! A fost doar o clipă de coborât, şi minute de urcat, căci fără o vale adâncă, nu ar exista nici urcuşuri…
Nu. Nu sunt supărată pe tine. Degeaba mă întrebi, tot ce pot spune e că dragostea şi fericirea nu şi-ar găsi astfel loc în inima mea…
« Câteva clipe te părăsisem, dar te voi primi înapoi cu mare dragoste. Intr-o izbucnire de mânie, Imi ascunsesem o clipă Faţa de tine, dar Mă voi îndura de tine cu o dragoste veşnică… » (Isaia 54 :7-8)
Fărâmă din “Prin ochii unui copil”:)
Lasă un Răspuns