Molipsindu-te cu un zâmbet…
Off, răceala nu e bună deloc! E aşa… molipsitoare! Am nasul roşu şi atâtea batistuţe pe măsuţa cu plastilină! De o oră încerc să modelez 3 copăcei şi strănuturile nu-mi dau pace… Peste 7 ore o să plec acasă, tot răcită. Oare aşa voi fi şi mâine?
El a venit cu răceala. Se aşezase în sala de mese, lângă mine. Şi micul dejun a devenit gălăgios! Da, gălăgios!
Strănut după strănut! Mi-a fost milă de el! De-abia a reuşit să-şi termine supa!
Acum trebuie să stau la masă cu cei răciţi, ca nu cumva să molipsesc şi pe alţii. Nici tu nu ai vrea o răceală, aşa-i?
De câteva zile nu ies din casă fără să fiu bine înfofolită şi nu ştiu cum să explic oamenilor mari că mi-e chiar foarte cald! Nu e aşa frig afară! Nu din parc am luat răceala! Nu de la jocuri şi plastilină! Nu de la tricouri! Nu, nu, nu!… Ci de la el…
Ştii ce? Să-ţi zic un secret al meu!.. De fapt, o vorbă doar: mai bine m-aş fi molipsit cu un zâmbet de la el. Da!
Cel mai frumos e să te molipseşti cu un zâmbet…
(“ Celce şade în ceruri râde…” Psalmi 2:4)
Fărâmă din “Prin ochii unui copil” 
Lasă un Răspuns