Un glas de neînvins…
Lupta a început. Nu mai încape îndoială. Câştigătorul adevărat este cel care nu se dă bătut, oricâte lovituri ar fi primit.
Lovitura nu e neapărat un pumn sau o vorbă urâtă, ci orice răneşte inima. Unii le încearcă pe amândouă, de parcă una singură nu ar fi deajuns. În mod direct parcă e altfel, vezi cine e cel ce vrea să lovească. În mod indirect, lovitura vine de la cine nu te aştepţi…
Erau egali. Toţi suntem egali pe pământ, contează doar felul în care se vede fiecare. Din păcate, unul mai egal ca altul…
Lucrătorul cel rău îşi încerca norocul indirect… Nu a învins când a ţintit inima copilului, şi a preferat să mai încerce o dată, pritr-un fel de joc „încetul cu încetul”…
Vorbele urâte curgeau. Bărbatul nu se lăsa impresionat de chipul tăcut al copilului. Nici ochii săi mari nu-l interesau. „Nu ai ce căuta acolo!”, erau cuvintele ce se repetau întruna. „Aşa te-am crescut eu?? Nu aia e familia ta, eu sunt familia ta. Şi mamă-ta! Te-am crescut eu greşit? Ce nu ţi-e clar? De ce ne faci asta? Nu ne mai vrei?”, spunea bărbatul cu chipul fără zâmbet. Ochii păreau agitaţi, iar paşii prea calmi.
Copilul strângea din dinţi. Încerca să se ţină tare. Nu conta ce zicea omul acela – copilul ştia deja ce e bine şi ce nu. Ceva dinlăuntrul său îl atenţionase de fiecare dată ce este corect şi ce nu. Vocea nu încetase nicicând să-l îndrume. Uneori se întâmpla să nu o audă prea clar pentru că vocile oamenilor din jur erau prea gălăgioase şi liniştea dispărea. Doar în pace şi linişte auzea acea Voce…
Aseară o auzise din nou. Pacea de mult timp aşteptată i se coborâse în suflet şi a ascultat cuvintele ce vindecau…
Bărbatul nu sesizase calmul copilului. Se gândea probabil că i-a reuşit planul! Zâmbise.
Se aplecă spre copil ca să-l strângă în braţe. Copilul nu se mişcă. Zâmbi şi-i spuse: „Tata, nu ai greşit cu nimic. Şi nici eu nu greşesc acum. Ştiu sigur că e bine ce am făcut şi ceea ce am de gând să fac. Eu îmi iubesc familia aşa cum este ea… Mi-aş fi dorit să mă înţelegi…”
Îmbrăţişarea deveni rece. Omul se îndepărtă îngândurat, cu paşi îngrijoraţi.
Zâmbetul firav şi simplu al copilului era umezit de lacrimi calde ce-şi făceau loc pe tot chipul…
“Ţine-te departe de cei care încearcă să îţi dărâme ambiţiile. Oamenii mici fac mereu aşa, dar oamenii cu adevărat mari te fac să simţi că şi tu poţi deveni mare.” (Mark Twain)
“Si Domnul v-a vorbit din mijlocul focului; voi aţi auzit sunetul cuvintelor Lui, dar n-aţi văzut nici un chip, ci aţi auzit doar un glas.” (Deut. 4:12)
Fărâmă din “Prin ochii unui copil” 
Copiilor ar trebui sa le fie testate abilitatile, iar parintii sa fie cei care ii indruma si-i sustin in ceea ei doresc cu adevarat.
Cãutãm insistent informaþia, alergãm dupã ea, îi apreciem pe oamenii ce ni se par informaþi, dorim sã fim ºi noi ca ei; numim, uneori cu mîndrie, alteori cu resemnare, lumea în care trãim, “societatea informaþionalã”. Dar, la urma-urmelor, de ce ne intereseazã informaþia chiar aºa de mult? S-ar zice cã pentru noutatea pe care o aduce. E însã ceva curios aici, ba chiar paradoxal, aºa cum sper sã pot arãta.