Vulturul şi omul de zăpadă
- Părţi din mine dispar… şi vroiam atât de mult să mai rămân aici. E frumos…
- E plictisitor să rămâi în acelaşi loc, zise vulturul. De sus vezi totul, te plimbi dintr-o parte în alta. Ştii, vântul îmi ghidează drumul uneori. O, îmi amintesc frumuseţile atâtor locuri!
– Pe mine iarna mă poartă unde doreşte ea. Şi pornim la drum când timpul mă topeşte… Şi nu-mi amintesc niciodată unde am fost, de unde am plecat…
- Îmi pare rău pentru tine, omule de zăpadă! Mă surprinde totuşi zâmbetul ce-l ai pe chip de fiecare dată când te reîntâlnesc. Mie nu-mi rezistă zâmbetul, pentru că văd multe, şi bune şi rele…
- O, prietene vultur, nici nu ştii ce bine e când deschizi ochii să simţi că cel ce te priveşte îţi ducea dorul şi te aştepta cu drag! Eu nu-mi aduc aminte ce s-a întâmplat în jurul meu în ultimul loc în care am fost, şi nu sufăr din cauza asta, nu doare…
- Acesta e motivul zâmbetului tău?
- Poate… Tot ce ştiu e că savurez fiecare moment…
„… şi cine ştie multe are şi multă durere.” (Ecl. 1:18)
„Nu te teme, pământule, ci bucură-te şi înveseleşte-te, căci Domnul face lucruri mari!” (Ioel : 2 :21)
Diana si totusi, sa ai omul langa tine e binecuvantare
Nu stiu exact ideea ce voiai sa transmiti dar e drept ca dupa ce pierzi regreti si ca ochii care ii vezi mai rar sunt mai scumpi prin bucuria ce o aduce…revederea 
Adevar graiesti! Nu ma gandisem la partea asta, ci la ideea de a lua fiecare zi asa cum e ea, ca dar de la Dumnezeu.Plus ca “cine ştie multe are şi multă durere.”
frumu, Diana, frumu!
Mulţu, Mary, mulţu!