Plutire
Sunt un nor.
Soarele e deasupra mea şi luna la fel. Nu mă satur să-i privesc! Nici nu-mi aduc aminte când m-am trezit…
În călătoria asta, am văzut mări şi oceane spumoase, am aşteptat vântul să decidă încotro să mergem şi mi-am luat adio de la păşuni verzi. Am încercat să rămân locului la un moment dat, dar nimic nu părea a mă reţine. Am vrut să mă ascund, dar lumina cădea oricum asupra mea. Am vrut să mă împrăştii, să fiu peste tot, dar nu am reuşit. Nici eu, nici rachetele.
O clipă dorisem să ridic un om în palma mea. Dar slăbiciunea mea e că sunt prea delicat, necolţuros… Poate ar trebui să fiu mai plin de intensitate, mai netemperat… Sau nu?
Acum nu mai este ploaie în mine. Nici măcar un strop. Mă plimb dintr-o parte în alta, condus de vânt. Nici el nu mă poate stoarce! Oamenii au nevoie de umbră, aşa că asta le ofer.
La urma urmelor, sau mai bine zis la urma umbrelor, e mai plăcut să oferi ceea ce ţi se cere.
Frântură „Din gura unui copil ştrengar” 
Chiar ai talent! Profita de el ca nu sunt multi ca tine ! Si esti si tare delicata, ca sa nu spun sensibila! Felicitari!
Carmen
Multumesc ptr incurajare! Conteaza mult!
Si ma bucur ca ti-a placut povestioara!
aah. si eu sunt un nor. cateodata
cateodata sunt o furtuna…
O, ai grija sa nu fulgeri sau sa tuni prea mult!
Eu nici nu stiu daca am fost furtuna vreodata…